In Venre Veritas

Kai statea la marginea lacului privind usor melancolic reflexia lunii.Inspira aer adanc in piept si isi trecu o mana prin par.

Se plimba pe lângă lac, privind din când în când spre apă, apoi spre cer. Era îmbrăcat cu niște pantaloni negri și o cămașă. Dorea să meargă acasă să-și continue rochia începută.

Se ridica in picioare luand apoi pietrecele incepand sa arunce in apa.Ofta prelung trecandu-i prin minte tot felul de amintiri cam neplacute.

Își dădu jos adidașii, îi lăsăs pe undeva prin iarbă și început să alerge, pentru că se plictisea.

Stranse tare din ochi apoi dadu un pumn puternic intr-un copac.Se lasa pe vine,inspirand aer adanc in piept.

Auzi un zgomot și se opri. Se uită în jur și văzu pe cineva. Se duse acolo, se opri în spatele lui.
S-a întamplat ceva? îl întrebă pe băiat.

-Mnu!,spuse el mai stins inchizand ochii pentru cateva clipe.Cred...

Închise ochii și oftă nemulțumit. Se duse lângă el și se aplecă puțin să-l privească mai bine. Pot să-și zic eu că da. spune pe un ton dulce.

-Poate...,ridica scurt din umeri oftand prelung.Isi deschise usor ochii privindu-l pe baiat ceva mai calm.

Zâmbi mulțumit. Îl făcuse să se calmeze. Îi prinse bărbia și-l făcu să-l privească, apoi îi dădu drumul.
Nu poate, sigur. Uită. spuse privind lacul.

-Daca mi-ai lua toate gandurile si toate sentimentele mi-ar fi mai usor sa uit!,il privi cu ochii sai patrunzatori dar totusi reci.

Chiar ai vrea asta? îl întrebă zâmbindu-i calm. Se apropie mai mult de el și-i atinse obrazul.

-Mai bine as fi fost un om fara sentimente decat sa sufar in halul asta!,adauga el privindu-l atent.